|
Biografie Rabindranath Tagore
Rabindranath Tagore s-a născut în anul 1861, la Calcutta, într-o distinsă familie bengaleză. Tatăl lui, Debendranath Tagore, a fost un Maharishi (înțelept mistic), reformator al hinduismului. Mama lui, Sharada Devi, avea deja 12 copii, unii chiar căsătoriți, atunci când Tagore s-a născut.
Educat în cadrul familiei, el primea și lecții de engleză. I-a citit pe poeții bengalezi încă din copilărie și el însuși a început să scrie poezii de la vârsta de opt ani. Tagore a fost pentru scurt timp și la o școală britanică, însă educația convențională i s-a părut improprie.
Tatăl său dorea ca el să devină avocat și l-a trimis în Anglia, pentru specializare. Acolo, Tagore a fost impresionat de conferințele liberale ținute de John Bright și W. E. Gladstone. În 1879 s-a înscris la Colegiul Univesitar din Londra, însă tatăl lui i-a anulat înscrierea, din motive neclare.
În 1883 s-a căsătorit cu mireasa (minoră) aleasă de familia lui, în cadrul unei ceremonii restrânse. Au avut patru copii, iar soția lui, Mrinalini, a murit la vârsta de treizeci de ani. În 1884, cumnata lui îndrăgită, Kadambari, s-a sinucis. Deja îi dedicase patru dintre lucrările sale și avea să-i mai dedice încă două. În 1901 a descris-o ca Charu, în "Nashtanirh".
Din anul 1890, Tagore a preluat sarcina administrării bunurilor familiei. Tot în aceeași perioadă, el a contribuit decisiv la cele mai importante reviste din Bengal. Primele sale colecții poetice "Manasi" (1890), "Chitra" (1895) și "Sonar Tari" (1895) au fost scrise într-un limbaj familiar.
Printre interesele lui manifeste din perioada maturității se număra și reforma socială. În 1901 a fondat Shantiniketan, un centru educațional (tip ashram), cu scopul de a promova simplitatea și frumusețea, în conformitate cu cele mai vechi tradiții spirituale ale omenirii, cuprinse în filosofia din Vede și Upanishade.
În 1912, Tagore a vizitat din nou Marea Britanie și propria sa traducere în engleză a lucrării "Gitanjali" [Ofranda Lirică] a fost publicată sub auspiciile Yeats. A urmat un turneu de conferințe în Anglia și SUA, iar faima sa a atins culmi luminoase. Pentru lumea întreagă, Tagore a devenit glasul tezaurului înțelepciunii indiene, iar pentru India și în special pentru Bengal, el a devenit o adevărată tradiție vie.
Oriunde întâlnea minți deschise pentru învățătura sa înaltă, el o împărtășea cu simplitate, considerându-se doar un intermediar dator să ofere mai departe această cunoaștere pe care el însuși a primit-o în dar și la care toți avem dreptul prin naștere. Conferințele sale sunt cuprinse în cartea "Sadhana" (1913) [Conștientizarea Vieții].
Din când în când, în modul său vizionar, a participat și la mișcarea patriotică indiană, iar Gandhi, părintele politicii revoluționare a Indiei, era prietenul lui devotat. Tagore a fost înnobilat de Guvernul Britanic în 1915, însă, după masacrul de la Amritsar, el a renunțat la titlu, ca protest împotriva politicii britanice practicate în India.
În 1913, Tagore a fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatură, iar banii câștigați i-a utilizat pentru a îmbunătăți școala de la Shantiniketan. Prin 1921, el a înființat și o universitate alături de complexul școlar.
În august 1941, Tagore a fost transportat de la Shantiniketan pentru o operație. A murit în același an, chiar în casa în care s-a născut.
Deși scriitor de succes în diferite genuri literare, el a fost, înainte de toate, poet. Poeziile sale sunt profund spirituale, vii și naturale. Între cele peste cincizeci de volume de poezie se evidențiază "Manasi" (1890) [Unicul Ideal], "Sonar Tari" (1894) [Corabia de Aur], "Gitanjali" (1910) [Ofranda Lirică], "Gitimalya" (1914) [Ghirlanda de Cântece] și "Balaka" (1916) [Zborul Cocorilor].
Tagore este autorul a numeroase volume de proză scurtă și romane, între care "Gora" (1910), "Ghare-Baire" (1916) [Sălașul Lumii] și Yogayog (1929) [Comuniunea]. Pe lângă acestea, a mai scris piese de teatru, drame muzicale și coregrafice, diferite eseuri, jurnale de călătorie și două auto-biografii (una la mijlocul vieții, iar a doua chiar înaintea morții). De asemenea, el a lăsat numeroase schițe și picturi, precum și cântece, cărora le-a compus el însuși melodiile.
Întreaga creație artistică a acestui mistic înzestrat cu harul profeției reprezintă un omagiu adus iubirii divine, absolute, pe care o exprimă prin încercarea sa de a revela întregii umanități unitatea din miezul diversității.
|
Texte Recomandate
